Un deţinut a ameninţat-o pe soţia colegului de celulă şi i-a cerut 350 de euro

Un deținut al Penitenciarului nr. 9 din Chișinău își va petrece și următorii 14 ani după gratii şi va achitao amendă de 36000 lei pentru acțiuni de șantaj comise în privința colegului său de celulă.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, bărbatul a fost învinuit pentru faptul că, pe parcursul lunii ianuarie 2016, aflându-se în Penitenciarul 9 Pruncul, a telefonat-o de mai multe ori pe soția deținutului-coleg de celulă și amenințând-o cu aplicarea violenței fizice i- a cerut transmiterea sumei de 350 euro.

Banii au fost ceruţi sub un pretext inventat și anume că soţul acesteia i-ar fi deteriorat telefonul mobil.

Ulterior, la indicația telefonică a inculpatului, banii în sumă de 7000 lei, au fost transmiși sub control de către partea vătămată, soției inculpatului, care se afla la libertate.

Sentinţa este cu drept de atac în Curtea de Apel Chişinău.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.