Un polițist din Făleşti, reţinut de CNA pentru că ar fi extorcat și primit 600 euro

Un ofițer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Făleşti a fost reținut de  CNA și procurorii anticorupție. Locotenentul de poliție este bănuit de corupere pasivă.

Potrivit denunțătorului, omul legii, în virtutea funcției deținute, ar fi extorcat și primit 600 de euro pentru a nu remite instanței de judecată procesul penal pornit pe faptul conducerii în stare de ebrietate a unui mijloc de transport sau, eventual, să aplice figurantului în dosar o pedeapsă mai blândă, adică contravențională.

Urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, în după-amiaza zilei de ieri, polițistul a fost prins în flagrant delict după primirea banilor transmiși sub controlul CNA.

Acesta a fost recunoscut în calitate de bănuit şi reţinut pentru 72 de ore.

Un dosar penal a fost pornit pe acest caz.

Pentru acest gen de infracțiune, Codul Penal al Republicii Moldova prevede o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unități convenționale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

Conducerea urmăririi penale este în gestiunea Procuraturii Anticorupție.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.