Instituțiile europene au fost afectate de atacul cibernetic global? Iată ce spune comisarul european

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Instituțiile și agențiile Uniunii Europene nu au avut de suferit în urma atacului cibernetic global declanșat vineri și care conform Europol a afectat peste 200.000 de entități în cel puțin 150 de țări, a anunțat luni Comisia Europeană.

„Comisia Europeană nu are informații despre vreo instituție sau agenție europeană care să fi fost afectată de acest atac cibernetic”, a declarat purtătorul de cuvânt al executivului comunitar, Margaritis Schinas.

Comisarul european pentru securitatea UE, Julian King, „a urmărit îndeaproape situația începând de vineri seara”, atunci când diferite organizații și companii din întreaga lume au constatat că sunt atacate cibernetic, a adăugat el.

Margaritis Schinas a asigurat la conferința sa zilnică de presă că executivul comunitar monitorizează în continuare evoluția acestei probleme și menține un contact strâns cu centrul european pentru securitate cibernetică, iar acesta din urmă colaborează la rândul său cu echipa de răspuns pentru situații de urgență informatică a Uniunii Europene, cu țările afectate, precum și cu unitățile de securitate cibernetică sau cu parteneri din mediul privat, pentru „a combate amenințările și a asista victimele” acestor atacuri.

„Folosirea atacurilor cibernetice în scopuri criminale este o amenințare în creștere care necesită un răspuns global coordonat al UE și statelor sale membre”, a semnalat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene și a cerut „tuturor părților, publice și private (…) să-și ia responsabilitățile în serios”, informează Agerpres.

Margaritis Schinas a mai subliniat că, deși statele membre rămân „în prima linie a unei mari părți a acestei activități”, UE are „un rol important de jucat în elaborarea și actualizarea strategiilor de combatere a acestor amenințări și în consolidarea la nivelul UE a cadrului legal ce privește securitatea și criminalitatea cibernetică”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...