Potrivit poliţiei, la manifestaţie au participat 5000 de oameni, sau 30.000 potrivit organizatorilor, în timp ce o organizaţie independentă a numărat la punctele de intrare peste 20.000 de protestatari, adică o mobilizare de o amploare rară împotriva autorităţilor.

De la protest nu a lipsit opozantul Aleksei Navalnîi, care a fost însă escortat de poliţie — fără a fi reţinut — în afara perimetrului manifestaţiei împotriva proiectului susţinut de primarul Serghei Sobianin, ce presupune demolarea, începând din septembrie, a peste 4000 de imobile datând din epoca sovietică.

Primăria moscovită, sprijinită de Kremlin, vrea să înlocuiască aceste blocuri cu regim mic de înălţime cu clădiri înalte, în care să poată locui mult mai multe familii, într-o capitală cu 12 milioane de locuitori şi lipsă de spaţiu locuibil.

Confruntaţi cu nemulţumirea locuitorilor Moscovei, edilii au redus deja anvergura proiectului, care iniţial viza peste un milion de oameni. Sâmbătă, primarul Sobianin le-a promis noi garanţii celor afectaţi, iar ulterior a dat asigurări pe Twitter că "opiniile moscoviţilor vor fi luate în seamă în cea mai mare măsură posibil".