Europol: Peste 200.000 de sisteme informatice din 150 de ţări, afectate de atacuri cibernetice

Atacul cibernetic masiv declanșat vineri la nivel mondial a făcut “200.000 de victime, în special companii, în cel puțin 150 de țări”, a declarat duminică, într-un interviu pentru postul britanic de televiziune ITV, directorul Europol, Rob Wainwright, potrivit AFP.

“Desfășurăm operațiuni împotriva a circa 200 de atacuri cibernetice pe an, însă până acum nu am mai văzut un astfel de atac”, a subliniat șeful Europol, oficiul european de poliție.

El a mai spus că cel mai probabil numărul victimelor va crește, când “oamenii se vor întoarce luni la muncă și își vor deschide calculatorul”.

Anchetatori și experți informatici internaționali încercau duminică să îi identifice pe hackerii care s-au aflat la originea atacului informatic, ce ar putea lovi din nou în zilele următoare,

Atacul, declanșat vineri, a afectat, printre altele, spitalele britanice, constructorul de automobile francez Renault, sistemul bancar rus, grupul american FedEx sau universități din Grecia și Italia.

Atacul este “de un nivel fără precedent” și “va necesita o anchetă internațională complexă pentru a-i identifica pe vinovați”, a transmis Europol, precizând că a fost creată o echipă specială în cadrul Centrului European împotriva Criminalității Cibernetice pentru a ajuta la anchetă și că aceasta va juca “un rol important”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.