Amenzi dure pentru turiștii care vor atinge operele lui Constantin Brâncuși

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Turiștii care vor atinge, începând de mâine, 15 mai, operele lui Constantin Brâncuşi, vor primi amenzi cuprinse între 500 și 2.500 de lei românești. Avertismentul vine din partea reprezentanților Primăriei Târgu-Jiu, aceasta fiind prima măsură din hotărârea aprobată în 24 aprilie, pentru protejarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”.

Decizia vine după ce două adolescente din Slatina și Drobeta-Turnu Severin au vandalizat Coloana Infinitului, scriindu-și numele pe opera lui Constantin Brâncuşi. Astfel, în ședința din data de 24 aprilie, Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu a aprobat instituirea unor reguli pentru protejarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, cu 11 voturi „pentru” și 5 „împotrivă”.

Articolul care interzice contactul fizic al vizitatorilor cu operele va intra în vigoare de luni.

„Contactul fizic al vizitatorilor cu operele constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 500 la 2.500 de lei”, se arată în decizie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...