Trebuie să recunosc că pe mine mai puţin mă interesează numărul de ministere, birouri şi agenţii din care va fi compus Guvernul reorganizat. Şi anterior am mai asistat la diverse reforme, reorganizări, comasări ca în final să ajungem să constatăm că numărul funcţionarilor nu doar că nu s-a diminuat, ci chiar a crescut, nivelul birocraţiei nu s-a diminuat, ci a crescut, cheltuielile bugetare pentru întreţinerea aparatului de stat nu s-au diminuat, ci au crescut etc. Da, numărul de instituţii ale administraţiei publice centrale trebuie redus, pentru că e prea mare pentru o ţărişoară aşa de mică ca Moldova, însă o reducere de ochii lumii nu va însemna nimic bun pentru omul simplu. Reforma trebuie să aibă în vizor mult mai multe aspecte şi, până când promotorii ei nu vor face publice toate detaliile, îmi rezerv dreptul să fiu sceptic.
Unde aş „lovi” eu dacă aş fi în locul lui Vlad Plahotniuc şi aş dori cu adevărat o reformă cu scopul diminuării birocraţiei şi a cheltuielilor bugetare? Aş începe reforma de jos, nu de sus, iar prima lovitură ar fi aplicată căpuşelor care „sug” banii statului, fără a genera profit sau beneficii pentru cetăţeni. Am în vedere întreprinderile de stat, care, la prima vedere, nu au nimic în comun cu administraţia publică centrală, dar sunt în subordinea ministerelor şi aceasta despre multe vorbeşte. Marea majoritate a acestora, cel puţin oficial, raportează pierderi sau, în cel mai bun caz, încheie anul „pe zero”, adică nu aduc nici profit, dar nici pierderi nu generează. În acelaşi timp, în aceste întreprinderi s-a „oploşit” o castă întreagă de fecioraşi şi fiiculiţe, nepoţei, cumetri, nănaşi, diferiţi şefuleţi, care ridică salarii mai mari decât conducerea de vârf a ţării. Majoritatea întreprinderilor de stat activează doar cu două scopuri: să asigure salarii mari (de zeci de mii de lei) pentru anumiţi angajaţi; să facă interesele diferitor demnitari de stat (mai achită nişte cheltuieli ale acestora, mai oferă contracte „grase” unor firme afiliate acestora, le mai dau nişte „otkaturi” şefilor lor de prin ministere) etc. Aici e „mama corupţiei” din Moldova, dar nu ceea ce vedem noi practic în fiecare zi la tv şi ni se prezintă ca luptă cu corupţia! Avem nevoie de astfel de structuri de stat? Nu! Trebuie sau privatizate, sau lichidate!
În al doilea rând, dacă aş fi în locul lui Vlad Plahotniuc, aş „lovi” în instituţiile administraţiei publice centrale de nivelul doi, în cele care sunt la o aşa-zisă autogestiune. Conducerea lor stă în umbră pe planul secund şi învârte zeci sau chiar sute de milioane. Conducătorii acestor instituţii „prestează servicii” (care de fapt sunt nişte taxe exagerat de mari şi nejustificate impuse cetăţenilor şi agenţilor economici), iar din „profitul” obţinut îşi stabilesc salarii (în valoare procentuală din profit). Astfel, aceşti şefuleţi câştigă din salarii mai mult decât unii oameni de afaceri din mediul privat obţin dividende, muncind anul împrejur. Evident că ei sunt interesaţi să impună taxe cât mai mari pentru serviciile lor, pentru că astfel le cresc salariile, iar statul, cetăţenii sunt păgubiţi de două ori. Şi totul pentru confortul personal al cuiva anume.
În al treilea rând, dacă aş fi în locul lui Vlad Plahotniuc, aş aplica o lovitură decisivă „analfabeţilor” din structurile de stat, adică celor care ocupă funcţii de conducere sau de răspundere fără a avea un minim de studii sau de experienţă în domeniu. Unicul lor „merit” este că „tata e deputat”, „naşul e din partidul cutare sau cutare” etc. şi asta e suficient ca să ocup orice funcţie. Poate pare o glumă, dar pe întreţinerea acestor „profesionişti” fără studii de profil şi fără experienţă relevantă statul cheltuieşte anual zeci de milioane de lei!
Evident, într-un singur editorial, nu poţi expune o viziune amplă asupra unui proces atât de important cum e reforma administraţiei publice centrale, dar cred că şi cele expuse mai sus sunt suficiente pentru a explica cum aş vedea eu începutul reformei anunţate de Vlad Plahotniuc. Iar, rezumând, aş putea spune că, pentru a asigura eficienţa reformei, Vlad Plahotniuc trebuie să se axeze inclusiv pe categoriile menţionate mai sus, iar şefuleţii despre care am amintit şi care sunt o povară pentru buget, pentru statul Republica Moldova, de rând cu structurile lor, vorba ceea, „trebuie să zboare ca placajul de asupra Parisului”. Până când acest lucru nu se va întâmpla, eu voi rămâne sceptic vizavi de preconizata reformă.
Deci, Dle Plahotniuc, va zbura sau nu placajul de asupra Parisului?
P.S.: Colegii mei lucrează acum la două clasamente convenţionale – unul despre salariile grase încasate de anumiţi şefi şi şefuleţi, iar altul – despre conducătorii de instituţii publice fără studii de profil şi fără experienţă relevantă. Poate că, odată cu publicarea acestor clasamente, cele scrise de mine mai sus, vor fi şi mai clare.
Jurnal.md
