(foto) Alexandra Coșciug – tânăra cu un sketchbook în loc de jurnal

IMG_5983

Desenul este o artă multilaterală, iar frumusețea acesteia este incontestabilă și trezește admirația. Alexandra Coșciug, elevă absolventă a Liceului Teoretic „Spiru Haret˝ dă dovadă de abilități extraordinare la doodling. De unde i-a venit inspirația și care este istoria ce stă în spatele desenelor sale, aflați în articol.

Pictura este hobby-ul ei de când se ține minte. De mică copilă i-a plăcut să-și pună ideile pe foaie. Însă arta s-a transformat într-un mod de viață la vârsta de 12 ani. „Am început să desenez mai intens la 12 ani, când am avut ocazia să întâlnesc un pictor de comics-uri din România, care mi-a desenat rapid un personaj în cafea. Eu încă mai păstrez acel „desenuț” și mă simt inspirată de el pentru că el este motivarea mea de a deveni tot mai bună, ca într-o zi să mă întrec pe mine și să ajung la nivelul acelui pictor”, menționează Alex.

Școala de pictură i-a oferit suportul și posibilitatea de a se dezvolta la un nivel mai înalt. „Am pășit prima oară pragul școlii de pictură la 14 ani, pare târziu, dar de fapt, niciodată nu este prea târziu”

Suflul ei artistic i-a influențat și familia. „Mama mea a început și ea să picteze pentru că mă vedea pe mine mereu cu pensula sau creionul în mână. Pasiunea pentru artă i-a schimbat viața. Nu există ceva în lumea asta de care să fiu atât de atașată. Nu mă pot opri de desenat”, ne spune Alex.

Viitorul ei este legat nemijlocit de artă. Chiar dacă este prin intermediul Game Design, Alexandra vrea să își dezvolte abilitățile artistice în domeniul care o pasionează-jocurile. „Vreau să fiu cât mai creativă și să mă ocup cu ceea ce îmi place.”

„Copilul de 12 ani care eram avea să fie mulțumit de desenele pe care le fac acum, pentru că ochiul meu nu era atât de antrenat atunci, dar acum vreau evident să ajung la ceva mai bun”, afirmă artista cu zâmbetul pe buze amintindu-și de primele sale desene.

IMG_5646 IMG_5647  IMG_5654 IMG_5659 IMG_5663 IMG_5664 IMG_5665 IMG_5670 IMG_5674

IMG_5676IMG_5673 IMG_5711 IMG_5713 IMG_5704

IMG_5682  IMG_5689 IMG_5690 IMG_5691 IMG_5692 IMG_5695 IMG_5696 IMG_5718 IMG_5652

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente