(FOTO) Alegeri în Franța: Locul fascinant în care va sărbători Emmanuel Macron o eventuală victorie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Dacă obține victoria în turul doi al scrutinului prezidențial francez, Emmanuel Macron va sărbători evenimentul alături de simpatizanții săi pe esplanada din fața Muzeului Luvru, un loc ales după o reflecție aprofundată în care cel mai mult a contat caracterul său de simbol al „consensului” și „neutralității”, scrie publicația Le Figaro.

Pe esplanada evacuată temporar duminică după-amiază în urma unei alerte de securitate a fost montată o scenă între piramidă și Arcul de Triumf al Caruselului, la intrarea în grădina Tuileries.

Inițial, favoritul scrutinului, Macron a dorit ca scena să fie amenajată pe Champ-de-Mars, cu Turnul Eiffel în fundal, însă primăria nu a fost de acord. Au fost luate în calcul și alte variante, dar și acestea au fost pe rând excluse.

Prin urmare, Emmanuel Macron a ales în final esplanada Luvrului, pentru că este un loc „complet nou, consensual, neutru”, încărcat mai mult de istorie decât de politică, explică Christian Delporte, specialist în comunicare politică. Dar cu piramida Luvrului în plan secundar, „am putea eventual să-i reproșăm lui Emmanuel Macron că merge pe urmele lui Francois Mitterand”, completează același interlocutor.

muzeul-luvru-din-paris-3_fwh0

Contracandidata lui Macron, lidera extremei drepte, Marine Le Pen, a ales tot un loc „neutru” pentru a-și sărbători o eventuală victorie în scrutinul prezidențial, și anume Chalet du Lac, în Pădurea Vincennes. Însă în timp ce pe esplanada Luvrului încap circa 10.000 de persoane, în locul pentru care a optat Le Pen ar intra numai aproximativ 1.400.

luvru2


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...