Duminică se organizează un flash-mob în fața clădirii Parlamentului pentru a revendica retragerea proiectelor schimbării sistemului de vot

parlament

Duminică, 7 mai, la ora 12:00, în fața clădirii Parlamentului mai mulți reprezentanți ai societății civile organizează un flash-mob pentru a solicita retragerea proiectelor de lege 60 și 123 (cele care au propus votul uninominal și mixt).

„Democrația este în pericol! Parlamentul a încălcat toate regulile de procedură și bunul-simț. Cui îi pasă de respectarea regulilor, a statului de drept și a democrației, veniți la un flash-mob în fața clădirii Parlamentului să solicităm retragerea proiectelor 123 și 60 (uninominal și mixt)” scrie Arcadie Barbăroșie în evenimentul de pe Facebook.

Mai multe detalii aici: Democrația în pericol

Reamintim că vineri, 5 mai, în cadrul ședinței Parlamentului, comisia parlamentară juridică a propus ca cele două proiecte inițiate de democrați și de socialiști, cu privire la schimbarea sistemului electoral, să fie comasate. În continuare se va crea un grup de lucru în acest sens. Parlamentul a aprobat propunerea prin 74 de voturi.

Decizia a fost luată în urma faptului că atât proiectul cu privire la votul uninominal, cât și proiectul cu privire la sistemul mixt au fost votate în primă lectură în Parlament.

Președintele Parlamentului a propus ca situația să fie analizată în continuare de Comisia parlamentară juridică. În urma consultărilor, președinta Comisiei, Raisa Apolschii, a prezentat propunerile care constau din comasarea celor două proiecte legislative, întrucât „proiectele vizează aceeași problemă”. Președinta Comisiei a mai menționat că ambele proiecte au fost trimise spre expertizare la Comisia de la Veneția.

Reamintim că anterior, în urma dezbaterilor ce au avut loc în Parlament, proiectul votului uninominal a fost votat în primă lectură cu 52 de voturi, iar proiectul sistemului electoral mixt – cu 72 de voturi.

În continuare, sub egida comisiei juridice va fi creat un grup de lucru care va prezenta textul final al legilor comasate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente