icon

Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Alteţei Sale Serenisime Prinţul de Monaco au semnat un Acord-cadru de cooperare

04-05-2017 13:43
1,292

La invitația Prim-ministrului Pavel Filip, Principele Albert al II-lea de Monaco, întreprinde o vizită în Republica Moldova. Oficialii au avut astăzi o întrevedere bilaterală, urmată de reuniunea delegaţiilor în format lărgit. În cadrul acesteia au fost discutate posibilităţile de aprofundare a cooperării bilaterale în diverse domenii şi trasate direcţiile prioritare de colaborare.

 

După reuniune părţile au semnat Acordul-cadru de cooperare între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Alteţei Sale Serenisime Prinţul de Monaco, care exprimă interesul pentru aprofundarea cooperării în toate domeniile de interes reciproc. „Sunt sigur că acest Acord va servi drept o platformă în baza căreia urmează a fi negociate şi semnate alte acorduri bilaterale sectoriale. Doresc să exprim şi pe această cale mulţumiri pentru disponibilitatea manifestată de partea monegască în vederea intensificării colaborării bilaterale şi consolidării cadrului juridic moldo-monegasc”, a menţionat în context Prim-ministrul Pavel Filip.

 

Potrivit Acordului-cadru de cooperare, printre domeniile prioritare de cooperare se regăsesc: protecţia mediului şi explorarea energiilor renovabile, schimbul de experienţă în adoptarea şi implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Agendei 2030, agricultura şi industria agroalimentară, turismul şi serviciile hoteliere, cultura, educaţia şi sportul.

 

Pentru promovarea pe viitor a unor proiecte concrete de cooperare moldo-monegasce în domeniul mediului, tot astăzi, a fost semnat Memorandumul de Înţelegere între Fundaţia Principelui Albert al II-lea şi Ministerul Mediului al Republicii Moldova.

 

Cu acest prilej, Fundaţia „Principele Albert II de Monaco” a exprimat intenţia examinării posibilităţii de a susţine anumite proiecte de mediu în ţara noastră care ar permite facilitarea funcţionării primului Parc Naţional de pe teritoriul ţării noastre – „Parcul Naţional Orhei”, precum şi elaborarea a 10 Planuri de conservare pentru 10 specii de păsări din Zonele Ramsar incluse în Cartea Roşie.

 

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30