Trei persoane au scăpat de închisoare, iar statul a recuperat 37 milioane de lei

Trei persoane fizice s-au ales astăzi cu o condamnare de doar 5 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de 1 an, după ce au depus pe un cont special suma de 36 648 053 lei. Atâta constituia prejudiciul cauzat în urma comiterii de către aceştia a infracțiunilor economice.

Persoanele condamnate au fost învinuite de procurorii din cadrul PCCOCS, în cadrul unei urmăriri penale că, în perioada anului 2015 până în luna mai 2016, având scopul creării de întreprinderi fără intenţia de a desfăşura activitatea de întreprinzător, de fapt urmăreau eschivarea de la plata impozitelor pentru întreprinderile pe care le gestionau și pentru alte întreprinderi.

De asemenea, aceştia legalizau mărfurile, prin includerea în documentele contabile, fiscale şi financiare a datelor vădit denaturate privind veniturile şi cheltuielile, care nu au avut la bază operaţiuni reale.

Astfel, aceştia s-au eschivat de la achitarea impozitelor în sumă de 36 648 053 lei.

Sentinţa pronunţată de Judecătoria mun. Chișinău, sediul „Centru” este cu drept de atac.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.