Actualitate

Rezultatele Recensământul au fost aprobate

Premierul s-a referit la calitatea şi modalitatea ineficientă de efectuare a recensământului, menţionând importanţa datelor statistice în elaborarea politicilor de către stat. „Greşelile comise anterior impun o pregătire mult mai bună pentru următoarele recensăminte, mai cu seamă că ne aflăm în era digitalizării şi avem susţinerea partenerilor de dezvoltare", a spus Pavel Filip.

Rezultatele RPL, desfășurat în perioada 12-25 mai 2014, arată că au fost înregistrate 2 804 801 persoane şi, în premieră, a fost efectuat recensământul locuinţelor. De asemenea, a fost desfășurată o Anchetă Post Recenzare, care a avut drept scop estimarea gradului de acoperire, dar și calcularea unor indicatori importanți. Conform estimărilor efectuate în baza anchetei, gradul de acoperire pe ţară este de 91 la sută.

Actualmente, se află în proces de elaborare o aplicație interactivă de vizualizare a datelor RPL 2014, care va oferi posibilitatea utilizatorilor de a genera tabele proprii, prin selectarea diferitor indicatori pentru persoane, gospodării și locuințe.

Un alt subiect discutat la şedinţă vizează pregătirea Recensământului Populației și al Locuințelor și a Recensământului General Agricol din 2020. În scopul inițierii activităților de pregătire, Biroul Național de Statistică a format un grup de lucru intern, care şi-a propus pentru anul 2017 să identifice necesităţile pentru desfășurarea următorului recensământ şi să elaboreze metodologia și proiectul Planului de acțiuni pentru organizarea acestuia.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *