FMI alocă Republicii Moldova o nouă tranşă în valoare de 21,5 milioane de dolari SUA

Consiliul de Directori Executivi al FMI a finalizat prima evaluare a Programului Republicii Moldova, apreciind înalt progresele autorităților de la Chișinău. Astfel, a fost aprobată o nouă tranșă de împrumut, în valoare de circa 21,5 milioane de dolari SUA, pentru ţara noastră, anunţă un comunicat al Guvernului.

Potrivit concluziilor organizației financiare internaționale, Programul convenit între părţi se implementează conform planului, creşterea economică a revenit și autorităţile sunt concentrate pe gestionarea sănătoasă a economiei. Totodată, continuă acțiunile de reabilitare a sistemului financiar-bancar, iar reformele structurale avansează.

„Eforturile depuse au contribuit la consolidarea stabilităţii financiare și s-a înregistrat o relansare a creşterii economice. În 2017 se prognozează o creştere economică de 4,5 la sută, deci mai mare decât s-a prognozat anterior”, afirmă experții FMI.

În acelaşi timp, politica monetară este axată pe menținerea stabilității prețurilor, în timp ce politica bugetar-fiscală urmărește asigurarea sustenabilității și crearea spațiului necesar pentru acoperirea cheltuielilor prioritare.

Amintim că pe 7 noiembrie 2016, Guvernul și FMI au semnat un Acord de colaborare pe trei ani, susţinut prin Mecanismul extins de creditare şi Mecanismul de finanţare extinsă. Republica Moldova a primit o linie de credit de aproximativ 179 milioane de dolari, prima tranșă în valoare de 35 milioane de dolari fiind alocată imediat după semnarea acordului.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.