Leonardo DiCaprio, alături de mii de manifestanți la un „Marș pentru climă”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Actorul Leonardo DiCaprio și câteva de zeci de mii de americani au defilat la Washington, sâmbătă, de la Capitoliu și până la Casa Albă, pentru a marca importanța luptei împotriva încălzirii globale și pentru a denunța politicile retrograde demarate de președintele Donald Trump în această chestiune. Leonardo DiCaprio a participat la acest marș, însoțit de un grup de amerindieni. „Încălzirea globală e reală”, afișa o pancartă pe care starul hollywoodian o ținea în fața sa.

„Marșul pentru climă” a avut loc într-un context politic agitat, în cea de-a 100-a zi a președinției lui Donald Trump, un miliardar climatosceptic, care a fost vizat de numeroase sloganuri și extrem de criticat de către manifestanți.

„Trump revine asupra legilor deja adoptate, vorbește despre ieșirea SUA din Acordul de la Paris (din decembrie 2015, n.r.), încearcă să relanseze industria petrolului și a cărbunelui, deși acestea sunt în declin, tot ce face este în opoziție cu lucrurile pe care ar trebui să le facă”, a declarat Robert Siegel, un inginer din New York care a venit la Washington pentru a participa la acest marș.

Unele dintre pancarte făceau referire la celebrul slogan de campanie folosit de Donald Trump, „Make America Great Again”, transformându-l în „Make America Fresh Again”. Altele ironizau costurile ecologice generate de numeroasele weekenduri petrecute de Donald Trump în Florida, adăugând că palatul pe care președintele îl deține în Mar-a-Lago este amenințat de creșterea nivelului apelor oceanului planetar.

„Noi reprezentăm majoritatea, chiar dacă nu ne aflăm în prezent la putere. Majoritatea populației este de acord cu ideile promovate de acest marș”, a spus Bill Jenkins, un profesor de muzică, referindu-se la votul popular pierdut de Donald Trump în alegerile prezidențiale din 8 noiembrie 2016.

Multe alte mesaje, afișate pe banderolele purtate de participanți, promovau o economie „mai verde”, care să acorde un loc mai consistent energiilor regenerabile. Altele avertizau în legătură cu pericolele generate de lipsa de acțiune, denunțând declarațiile controversate făcute de Donald Trump.

Donald Trump a afirmat că dereglările sistemului climatic mondial reprezintă „o farsă” şi „un concept inventat de chinezi pentru a împiedica industria americană să fie competitivă”.

În prezent, Leonardo DiCaprio este mesagerul păcii pentru climă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...