Cinci bărbaţi din Bălţi şi Drochia, reţinuţi. Au furat bani şi bunuri în valoare de 1 300 000 lei

Cinci bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 15 – 30 de ani, din Bălţi şi Drochia, au fost reţinuţi fiind suspectaţi de comiterea unui şir de furturi din locuinţe. Ei sunt suspectaţi că au furat bani şi bunuri în sumă de 1 300 000 de lei.

Toţi suspecţii sunt cu antecedente penale pe infracţiuni similare.

Astfel, oamenii legii au stabilit că membrii grupului activau pe timp de zi dar şi pe timp de noapte pe teritoriul raionului Drochia şi Soroca, având fiecare în parte roluri bine determinate, sustrăgând din locuințe lucruri de preţ şi mijloace financiare.

Pe 24 aprilie, au fost reţinuţi doi membri ai grupului. Ulterior au fost reţinuţi şi ceilalţi membri, unul dintre ei încercând să părăsească teritoriul ţării.

În urma percheziţiilor au fost depistate şi ridicate trei răngi metalice, un cuţit, un topor, măşti confecţionate artizanal şi un pistol pneumatic “Walther”, de asemenea şi  bunuri sustrase din locuinţe.

La momentul actual, doi dintre suspecţi sunt arestaţi pentru 30 de zile, alţii doi sunt reţinuţi pentru 72 de ore şi unul dintre ei a fost reţinut pentru 48 de ore, deoarece este minor.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă închisoare de la 7 până la 12 ani.

[youtube id=”F-Thsw_a4So” start=”0″]

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.