Actualitate

Primarul, viceprimarii şi doi funcţionari ai Primăriei Cimişlia sînt cercetaţi într-un dosar de corupţie

Potrivit Serviciului de presă al CNA, din octombrie 2016 şi pînă în prezent, funcționarii şi-ar fi depășit atribuțiile de serviciu prin trucarea unei licitații privind achiziţionarea lucrărilor de asfaltare a unei porțiuni de drum din orașul Cimișlia. În fapt, factorii de decizie din cadrul Primăriei Cimișlia ar fi contractat SRL „RUTADOR” pentru lucrări de asfaltare, fără a avea un contract propriu-zis, avînd o înțelegere prealabilă cu reprezentanții firmei de a legaliza tranzacția după finalizarea lucrărilor.

În urma audierii unor membri ai Consiliului raional Cimişlia, s-a confirmat faptul că, deşi fusese transferat firmei aproximativ un milion de lei pentru lucrările de asfaltare, primarul ar fi încercat să-i convingă să aloce suplimentar 200 mii de lei. Asta chiar dacă lucrările fusese deja finalizate.

În urma acțiunilor, persoanele suspectate au cauzat daune în proporţii deosebit de mari.

Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă pînă la 10 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani. 

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *