Șeful de la Calea Ferată din Moldova Iurie Topală, la sediul CNA. Funcționarul este audiat

Șeful CFM, Iurie Topală se află la Centrul Național Anticorupție, unde este audiat în cadrul dosarului parcărilor cu plată din capitală. Iurie Topală are statut de bănuit.

Reamintim că şapte persoane au fost reţinute astăzi de CNA şi procurori într-un dosar de corupţie ce vizează selectarea companiilor care urmau să se ocupe de amenajarea parcărilor cu plată în capitală.

Este vorba despre viceprimarul municipiului Chişinău, şeful Direcţiei transport urban şi căi de comunicaţie, un fost consilier municipal, administratorii a trei companii de parking, dar şi un om de afaceri, suspectat că ar fi gestionat din umbră mai multe companii participante la licitaţie, inclusiv cea câştigătoare.

În prezent, cele 7 persoane reţinute sunt cercetate penal pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu şi abuz. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă pedepse de până la 10 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Foto: Europalibera.org

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.