Andreea Mitu s-a calificat în turul trei la Roland Garros

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Andreea Mitu s-a calificat în turul trei la Roland Garros. Mitu a învins-o în trei seturi, scor 2-6, 7-5, 6-4, pe Karolina Pliskova, a 12-a favorită a turneului. Tot astăzi Irina Begu a învins-o în două seturi, scor 6-2, 6-0, pe croata Ana Konjuh.

Mitu s-a impus după două ore şi 20 de minute, reuşind să fructifice a patra minge de meci pe care a avut-o.

În turul trei, Cristina-Andreea Mitu o va întâlni pe Francesca Schiavone (Italia), locul 92 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-7 (11), 7-5, 10-8, de Svetlana Kuzneţova (Rusia), a 18-a favorită a competiţiei şi poziţia 18 în clasamentul mondial. Mitu (23 de ani) şi Schiavone (34 de ani), câştigătoare la Roland Garros în 2010 şi finalistă în 2011, nu s-au mai întâlnit în carieră.

Jucătoarea română se află la a doua prezenţă pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam, după Wimbledon – 2014, când a fost eliminată în primul tur, unde ajunsese din calificări.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...