La noapte! Polițiștii vor stopa automobile cu pneuri de vară, iar salvatorii vor continua să ridice arborii căzuţi

Inspectoratul Național de Patrulare a anunţat că va crea echipe de patrulare pentru a supraveghea pe timp de noapte traseele și drumurile, din cauza ninsorilor abundente căzute în ultimele zile.

Automobilele echipate cu pneuri de vară vor fi stopate, iar şoferii vor fi informați despre riscurile la care se expun și li se va interzice categoric să continue drumul.

Vor fi supravegheate ieșirile din localități, în special municipiile, orașele și localitățile situate pe traseele naționale.

Polițiștii vor fi prezenți, în special, în localitățile care au avut de suferit în urma depunerii de zăpadă. Ieșirile din municipiul Chișinău vor fi monitorizate doar de echipajele de patrulare ale INP.

Echipajele de patrulare vor activa pe parcursul nopții, acestea fiind dotate corespunzător, pentru ca polițiștii să poată acorda ajutor cetățenilor.

Totodată, Serviciul Protecţiei Civile a anunţatcă salvatorii vor activa si pe parcursul noptii, pentru a defrisa si ridica copacii si crengilor căzute în urma intemperiei.

Aceasta după ce, pe parcursul zilei, echipele de salvatori şi pompieri, ajutați de către carabinieri şi soldaţi, au acţionat pe toate străzile din capitală, la ridicarea copacilor şi crengilor doborâte la pământ. Au fost eliberate curţi, străzi şi teritorii ale unor spitale, rămase blocate.

Interventiile vor continua si pe parcursul zilei de maine, 22 aprilie, până când situaţia din capitală, dar şi din ţară se va remedia. Serviciile 901 si 902 continua să preia toate apelurile cetaţenilor, pentru ca echipele competente să poată veni în ajutor.

Precizăm că vineri seara rămâneau deconectate de la energia electrică 583 localități din 19 raioane, unde lucrau în continuare echipele specializate. Mai mult, circa 700 apeluri au fost recepționate pe parcursul zilei de către Serviciul 901 și 902. Acestea au fost preluate de către celula de criză, studiate, iar problemele cetățenilor soluționate.

,

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.