Fostul vicepreședinte de Criuleni și șoferul ex-președintelui de raion, reținuți de CNA

Fostul vicepreședinte al raionului Criuleni și șoferul ex-președintelui de raion au fost reținuți de ofițerii CNA și procurorii anticorupție. Aceștia sunt bănuiți că ar fi beneficiat de mijloace financiare din fondurile europene, acționând în complicitate cu alți agenți publici din cadrul Consiliului Raional Criuleni.

Bănuiții ar fi estorcat și primit bani în proporții deosebit de mari pentru a nu bloca activitatea a două proiecte investiționale europene și pentru a determina Consiliul să transfere 10 % din finanțare în conturile acestora.

Bănuiții au fost reținuți pentru 72 de ore, iar în privința lor urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive.

Amintim că, încă două persoane au fost reținute săptămâna trecută, fiind bănuite de pretinderea a aproximativ 1 700 000 de lei de la câţiva agenţi economici, implicaţi în executarea unor proiecte europene. Este vorba de fostul președinte al raionul Criuleni și un manager de proiect.

Potrivit materialelor examinate, s-a constatat că, în 2012, Consiliul Raional Criuleni a semnat cu Asociaţia pentru Studii Sociale Aplicate “ASSTREIA” un Memorandum de colaborare pentru atragerea de investiţii în vederea dezvoltării durabile a localităţilor din raion.

Un an mai târziu, semnatarii au reuşit obţinerea a două contracte de grant, în valoare de peste 2 000 000 de euro, pentru proiectul “CBCRuR Waste”, Consiliul Raional Criuleni având calitatea de lider al partenerilor din România şi Ucraina, şi “CRING”, proiect în care CR Criuleni a beneficiat de fonduri europene.

După lansarea proiectelor, bănuiții ar fi şantajat membrii Asociaţiei pentru a-i determina să contribuie financiar la unele proiecte personale. Aceştia ar fi creat impedimente firmelor, implicate în executarea proiectelor, stopând procesul de eliberare a autorizaţiei pentru construcţia gropii de gunoi din satul Hruşova, din Criuleni; refuzând alocarea cofinanţării obligatorii din sursele bugetului raional, impusă de donator, prin ameninţarea că nu va crea întreprinderea de salubritate; că nu va aloca sursele necesare ce asigură durabilitatea proiectului etc.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru corupere pasivă. Totodată mai multe percheziții au fost efectuate în vederea fortificării probatoriului.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.