Ministerul Mediului îndeamnă populaţia: De Blajini, renunţaţi la florile artificiale în cimitire

Ministerul Mediului a lansat un apel către populaţia ţării de a renunța la ”tradiția” de a cumpăra flori artificiale pentru a le duce la cimitire. “An de an, această practică cauzează un prejudiciu major mediului, iar populația încă nu a conștientizat acest fapt”, se arată în îndemnul ministerului.

Potrivit instituţiei, florile artificiale elimină o cantitate semnificativă de substanțe toxice, poluând solul, aerul, iar în apele subterane pot nimeri coloranți ce conțin metale grele. În procesul de ardere se elimină dioxine și furani, substanțe cancerigene, arderea fiind strict interzisă și pedepsită penal.

Anual, doar de pe teritoriul cimitirului Sfântul Lazăr din Chișinău, se acumulează circa 700 de tone de gunoi, cea mai mare parte dintre deșeuri o constituie coroanele și compozițiile de flori artificiale. În consecință, impactul negativ asupra mediului este inevitabil, din cauză că, perioada de descompunere a produselor petrochimice poate să ajungă și până la 500 de ani.

În condiţiile creşterii progresive a cantităţii deşeurilor de plastic, Ministerul Mediului a îndeamnat autoritățile locale, în comun cu reprezentanții cultelor religioase, să restricționeze comercializarea decorațiunilor de plastic în preajma cimitirelor, pentru a nu afecta și mai mult starea mediului.

Pentru a evita depozitarea produselor de plastic împreună cu deșeurile menajere, atât autoritățile locale, cât și administrația cimitirelor au obligația de a colecta separat aceste deșeuri pentru a le transmite spre reciclare agenților economici specializați.

În acest sens, pe teritoriul cimitirelor trebuie amplasate recipiente cu marcaje speciale pentru a fi colectate produsele din plastic și decorațiunile artificiale, precum și să fie desfășurată informarea cetățenilor despre modul de colectare și depozitare a acestora. O alternativă benefică pentru mediu, dar și, totodată ecologică, este sădirea plantelor decorative multianuale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.