Linkuri accesibilitate

Miles from India


O ediție specială de sărbători a Dicționarului de sunete rare

Miles from India
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:27:01 0:00

„Miles from India” e în multe privințe un album al resurecției, al reîntrupării.

17 muzicieni care au cântat cu trompetistul Miles Davis, în concerte sau pe albume de studio, și 16 muzicieni din India fac împreună pe acest disc o înviere în spirit a marelui muzician american, interpetînd 11 piese compuse de el.

A 12-a piesă, „Miles from India”, cea care dă titlul albumului, e compusă de ghitaristul britanic John McLaughlin.

Biograful William Ruhlman ne spune că în cei 50 de ani de carieră profesională, Miles Davis a cântat la trompetă într-un stil liric, introspectiv și melodic.

Dar în timp ce felul lui Davis de a aborda instrumentul a fost constant, modul său de a aborda muzica de jazz a fost „orbitor de proteiformă”.

William Ruhlman folosește această expresie pentru a ne spune că a examina cariera lui Miles Davis este de fapt a examina istoria jazz-ului de la mijlocul anilor 1940 pînă la începutul anilor 1990.

Asta pentru că Davis a fost implicat în aproape toate inovațiile și evoluțiile stilistice ale jazz-ului în toată această perioadă, și deseori a fost chiar inițiatorul lor, în concerte și în albumele de studio, și prin felul cum i-a ales pe muzicienii cu care a cântat, și cu care a deschis drumuri noi.

Se poate chiar spune, adaugă biograful american, că jazz-ul s-ar fi oprit în loc dacă n-ar fi fost Miles Davis care să-l împingă mai departe.

„Miles from India” a fost ideea trompetistului, producătorului și arhivistului Bob Belden, care a primit un premiu Grammy pentru reeditarea seriei de albume Miles Davis de la casele de discuri Sony și Coumbia.

Se relatează că discutînd despre instrumentația indiană folosită de Davis în seria de înregistrări numită generic „On the Corner Sessions”, Belden l-a întrebat în 2007 pe Yusuf Ghandi, proprietarul casei de discuri Time Records, cum ar suna ca niște muzicieni indieni să cânte muzica lui Miles Davis.

Gandhi a răspuns sec: „Miles from India” (Miles din India) și un an după aceea, Belden a scos pe piață acest nemaipomenit album, lăudat deopotrivă de critici și de colecționarii de muzică.

Între muzicienii de pe „Miles from India” care au apărut în înregistrări originale cu Miles Davis îi amintesc aici pe saxofoniștii Dave Liebmann și Gary Bartz, ghitariștii Pete Cosey și John McLaughlin, basiștii Ron Carter, Michael Hederson și Marcus Miller, pianiștii Chick Corea și Adam Holzman, și bateriștii Jimmy Cobb și Lenny White.

Din contingentul indian al albumului fac parte între alții pianistul Louiz Banks, saxofonistul Rudresh Mahanthappa, Raviz Chari la sitar, Vikku Vinaykram la ghatam, Sridhar Parthasarathy on mridangam Kala Ramnath la vioară carnatică și Rakesh Charausia la flaut.

  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG