Agenția oficială de presă Anadolu (Anatolia) a anunțat repetat după orele 19:00 că 51,34 % din alegători ar fi votat „Da”, în favoarea instaurării regimului prezidențial dorit de Recep Tayyp Erdogan, precizînd la orele 21:00 (ora Europei Centrale) și că rezultatul este încă parțial, după numărătoarea a 98,95 din buletinele de vot.
Erdogan și-a felicitat cadrele Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), pe cele ale Partidului Acțiunii Naționaliste și pe ale Partidului Marii Unități, pentru victoria obținută, apreciind că rezultatele sînt „clare” - anunța aceeași agenție oficială de presă.
Premierul turc, Binali Yildirim, a comentat rezultatele referendumului de la balconul sediului AKP, afirmînd la orele 22:00 (ora Chișinăului) că „potrivit rezultatelor încă neoficiale, „da” a cîștigat în referendum”. Premierul a apreciat că „rezultatele demonstrează maturitatea democratică a țării noastre”, enunțînd că „Turcia deschide o pagină nouă în istoria ei democrată”.
Cele două partide principale de opoziție au denunțat în cursul serii „manipulările” rezultatului referendumului, ale cărui rezultate parțiale ar indica o victorie a lui Erdogan cu o marjă extrem de mică. Secretarul general-adjunct al principalului partid de opoziție a calificat la postul CNN-Türk, drept „violare” a legalității, decizia înaltului Consiliu electoral de a valida buletine de vot neștampilate oficial sau introduse în plicuri neștampilate de autoritatea electorală.