Ei au urmat cursuri intensive la Centrul de Dezvoltare Inovativă a Carierei SYSLAB din Comrat, unde şi-au prezentat ideile, iar după încheierea programului de instruire, au fost îndrumaţi să obţină finanţare europeană pentru a-şi realiza visul. 

Alexandru Puşca este unul dintre beneficiarii granturilor europene. El spune că la cei 35 de ani ai săi a putut să-şi vadă visul împlinit, iar starea de linişte o găseşte doar în atelierul de creaţie. 

Bărbatul spune că, la crearea unei lucrări la comandă, încearcă să-l implice şi pe viitorul posesor al acesteia. 

Şi o angajată a unui post local de televiziune şi-a iniţiat o afacere. Ludmila Caipac şi-a deschis un atelier de croitorie.

Iar cel de-al treilea câştigător al unui împrumut nerambursabil din partea Uniunii Europene este Ivan Mavrodi, care în timpul liber face figurine decorative. 

Totodată, mai multor tineri care au urmat cursurile gratuite pentru iniţierea unei afaceri, organizate de Centrul de Dezvoltare Inovativă a Carierei SYSLAB, le-au fost înmânate diplome. Acum, ei vor putea depune dosarele pentru a obţine finanţarea care le-ar permite să-şi dezvolte propriul business.

Proiectul de instruire şi asistenţă în obţinerea locurilor de muncă este finanţat de Uniunea Europeană. În 2015, de susţinere în iniţierea afacerilor au beneficiat două persoane din unitatea teritorial-administrativă Gagauz-Yeri, în 2016 - trei, iar anul acesta UE va asigura 20 de proiecte de finanţare.