Diacov: „Lupu nu este Plahotniuc, Lupu este deputat de rând”. Contextul în care a fost făcută declarația

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Marian Lupu nu este Vladimir Plahontiuc. Marian Lupu este deputat de rând, i-a expirat termenul. Așa a comentat președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, decizia premierului Pavel Filip de a-i retrage paza de corp fostului președinte democrat Marian Lupu, la doar câteva zile după atentatul eșuat asupra vieții actualului lider democrat, Vlad Plahotniuc.

Potrivit lui Diacov, paza foștilor președinți de Parlament este de un an de zile și a fost prelungită atunci de către fostul președinte Nicolae Timofti „în legătură cu specificul din țară”. Acum însă a fost luată o altă decizie.

„Apropo, și domnului Voronin i-a fost retrasă. După lege, foștii președinți ai Republicii Moldova au dreptul la pază pe un termen de 4 ani de zile. Cred că domnul Lupu nu are nevoie de pază, trăim într-o țară pașnică, chiar dacă din când în când se întâmplă și evenimente de genul ăsta”, a spus Dumitru Diacov în cadrul emisiunii „Important” de la TVC21, argumentând cu unele cheltuieli.

„Un ofițer al serviciului de pază are un salariu destul de bun. Și atunci acest ofițer trebuie să fie folosit acolo unde este de lucru”, a mai declarat Diacov.

Cât ține de atentatul asupra vieții președintelui democrat Vlad Plahotniuc, președintele de onoare al PD a menționat că „este o chestie importantă, dar nu face parte din prioritățile mele, în orice caz”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...