Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Sentința nu-i. Instanța a dispus…

Sentința nu-i. Instanța a dispus reluarea examinării judecătorești în dosarul Vicol, deși lumea aștepta sentința

Judecătoria sect. Râșcani a dispus reluarea cercetării judecătorești în dosarul FISC. Deși au mers în deliberare, urmând a reveni cu pronunțarea sentinței, cei trei judecători de la Râșcani, în frunte cu Oleg Melniciuc, președintele instanței, au revenit fără a pronunța sentința, ci o încheiere, prin care au dispus reluarea procedurii pe cauza penală. Acestora nu le-au fost clare unele momente, solicitând de la procuror câteva acte, inclusiv o ordonanță emisă de procurori într-un caz care are tangeță cu acest dosar.

În cadrul ședinței, procurorul Lilian Rudei a precizat că Nicolae Vicol se află în România și că astfel, încearcă tergiversarea procesului. Vasile Nicoară, avocatul lui Vicol a precizat că clientul său întradevăr este plecat în România, însă susține că acesta este la tratament, având probleme cardiace. Nicoară respinge afirmația procurorului precum că dosarul se tergiversează.

Amintim că, dosarul Fisc, unul dintre dosare de rezonanță din ultimii ani a fost deschis în 2013. Descinderile mascaţilor din acest dosar au avut loc vineri, 15 februarie 2013, în ziua în care deputații PLDM şi PCRM l-au demis pe democratul Vlad Plahotniuc din funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului și la câteva zile după ce Vlad Filat, liderul PLDM a denunțat acordul Alianței pentru Integrare Europeană, numindu-l pe Plahotniuc „păpușar”.

Deşi atunci când dosarul a fost remis de CNA procurorilor, s-a anunţat că în el fugurează zece persoane, în instanţă au ajuns doar şase. Cele mai multe învinuiri i-au fost aduse lui Nicolae Vicol, acesta fiind acuzat, în baza art. 327 (1) Cod Penal, de „abuz de putere sau abuz de serviciu”, pe motiv că ar fi retrogradat un angajat din funcţia pe care o deţinea. Vicol este acuzat şi de faptul că a intervenit pentru retragerea anumitor posturi fiscale de la doi agenţi economici. În baza articolului 177, CP, „încălcarea inviolabilităţii vieţii personale”, fostul şef de FISC este învinuit că, în colaborare cu doi angajaţi ai CCCEC, actualul CNA, Veaceslav Sârbu şi Vadim Zacrevschi, au ascultat telefonul Valentinei Negară, adjuncta sa. Învinuirile aduse celorlalţi cinci inculpaţi derivă din învinuirile aduse lui Vicol. Astfel, Eduard Bănăruc, secretar general adjunct al Guvernului este învinuit, la fel ca şi Nicolae Vicol, că ar fi ştiut despre faptul că un angajat FISC a luat mită, dar nu a făcut nimic pentru a anunţa organele de drept.

Veaceslav Sârbu şi Vadim Zacrevschi sunt învinuiţi de interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice şi fals în acte publice, omul de afaceri Vasile Gudima este considerat de procurori complice la infracţiunea comisă de Nicolae Vicol în privinţa „încălcării inviolabilităţii vieţii personale”, în cazul Negară. Singura persoană acuzată oficial de luare de mită este Anatolie Beşleagă, pe atunci inspector fiscal. Acesta este învinuit că ar fi primit mită în sumă de trei mii de euro, fapt despre care au aflat Vicol şi Bănăruc, fără a informa organele abilitate.