În aceste condiţii, mai mulţi analişti politici consideră că foştii liberal-democraţi vor continua să voteze proiectele înaintate de Partidul Democrat, aşa cum au făcut de când au părăsit PLDM-ul.

„Esenţa acestui proces chiar nu contează la nivel politic. Faptul că formează un grup care se va numi popular şi nu direct la democraţi aderă este pur şi simplu o manevră care nu schimbă nici într-un fel situaţia pentru că acest grup este tot atât de popular exact cât de socialişti sunt democraţii. De fapt, este încă o demonstraţie cum are de gând coordonatorul să formeze grupuri parlamentare în viitorul Parlament şi respectiv majorităţi. Oricum vor fi toţi din mantaua lui Plahotniuc, doar că vor avea posibil denumiri diferite”, a declarat analistul politic Victor Ciobanu.

„Sunt cei care au contribuit la distrugerea democraţiei, la perpetuarea acestei puteri care nu are nicio legitimitate democratică în Republica Moldova. N-au intrat în PD formal numai pentru că au făcut parte din aşa-zise partide de dreapta şi ar fi bătut la ochi. Eu nu leg cu crearea acestui grup nicio speranţă. Eu cred că ei vor continua cooperarea cu coordonatorul alianţei şi vor fi utili în continuare aşa cum au fost utili pentru Partidul Democrat şi Plahotniuc până acum”, a menţionat analistul politic Alexei Tulbure.

 Vladimir Plahotniuc şi purtătorul de cuvânt al PD nu au răspuns la telefon pentru a oferi comentarii. De menţionat că grupul popular european va fi al patrulea ca mărime în Legislativ, după fracţiunile PD, PSRM şi PL şi înaintea PLDM şi PCRM. Cei nouă deputaţi, însă, nu vor putea constitui o fracţiune, pentru că a expirat termenul limită prevăzut în Regulamentul Parlamentului.