(DOC) Reprezentantul Guvernului la Bălți, Octavian Mahu, prins cu „pufușor pe botișor”. Anual primea premii pentru 8 Martie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deși a criticat dur decizia Consiliului municipal Bălți privind acordarea premiilor anuale primarului și viceprimarilor capitalei de nord a unui premiu bănesc în valoare de trei salarii lunare, bani pe care aceștia au declarat că îi vor transmite în scopuri caritabile, fostul viceprimar comunist al localității, atualul reprezentant al Guvernului Filip în teritoriu, Octavian Mahu, este și el cu „pufușor pe botișor”. Un consilier municipal de la Bălți a făcut publice poze ale unor documente care demonstrează că și Mahu a primit, în perioada aflării sale la cârma orașului, premii bănești, chiar și cu ocazia zilei de 8 Martie.

„Haideți să fim sinceri. Ea totuși a primit premii către 8 martie. Anual”, a scris consilierul municipal din Bălți al „Partidului Nostru” Igor Bînzari pe pagina sa de  Facebook cu referire la Mahu.

Bînzari a publicat și poze ale unor documente potrivit cărora „în legătură cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a femeii precum și a zilei de sărbătoare nelucrătoare 08.03.2014, se premiază persoanele care dețin funcții de demnitate publică a primăriei”, printre care și Octavian Mahu care exercita atunci funcția de viceprimar al orașului. Astfel, acesta a beneficiat atunci de suma de 7.700 de lei.

La fel s-a întâmplat și cu ocazia zilei de 8 martie din anul 2015, atunci când Octavian Mahu exercita deja funcția de primar interimar al municipiului Bălți, ca urmare a acceptării fotoliului de deputat de către Vasile Panciuc. Și atunci Mahu a luat 7.700 de lei.

Amintim că anterior, reprezentantul Guvernului în teritoriu Octavian Mahu a criticat dur decizia Consiliului municipal Bălți cu privire la acordarea unor premii anuale primarului și viceprimarilor de Bălți, menționând că „aceștia au decis să fure bugetul orășenesc”.

1 2 3 4 5 6

Foto: Igor Bînzari/Facebook.com


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...