Linkuri accesibilitate

Ministrul de externe britanic și-a contramandat vizita de luni la Moscova


Ministrul de externe britanic Boris Johnson la Sarajevo, 5 aprilie, 2017
Ministrul de externe britanic Boris Johnson la Sarajevo, 5 aprilie, 2017

Ministrul de externe britanic , Boris Johnson, și-a contramandat vizita de luni, 10 aprilie, la Moscova ca urmare a ultimelor evenimente din Siria. „Prioritatea mea este acum să rămân în contact cu Statele Unite și cu restul aliaților în pregătirea reuniunii G7 din Italia, din 10-11 aprilie” a spus Johnson, ca să coordonăm „eforturile internaționale în vederea aplicării unui acord de încetare a focului pe teren și pentru accelerarea procesului politic”.

Johnson a deplâns totodată faptul că „Rusia continuă să sprijine regimul președintelui Bashar al-Assad , chiar și după un nou atac cu arme chimice împotriva civililor inocenți”.

Aliații occidentali acuză regimul sirian de atacul cu presupuse arme chimice de marți, din regiunea Idlib, soldat cu peste 80 de morți între care mulți copii. În replică, vineri, Statele Unite au bombardat o bază aeriană siriană din apropiere de Homs, de unde se bănuișete că a fost lansat atacul cu presupuse arme chimice. Regimul de la Damasc a respins orice responsabilitate iar Rusia a criticat în termeni violenți bombardamentul american.

XS
SM
MD
LG