Tentativa de omor a lui Plahotniuc a fost comandată de la Moscova: 17 persoane au fost reținute

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

8 persoane din Republica Moldova și 9 persoane din Ucraina au fost reținute ieri-seară în cadrul tentativei de asasinare a oligarhului Vlad Plahotniuc. Acestea trebuia să acționeze la inițiativa a doi comandatari, dintre care unul se află în Moscova.

6 persoane din gruparea criminală reținută în țara noastră sunt cetățeni ai Republicii Moldova, iar 2 persoane sunt cetățeni ai Ucrainei. În gruparea din Ucraina se aflau și 2 persoane, care erau pregătite special și au participat la acțiunile de la Donbas, informează Inspectoratul General de Poliției în cadrul unui briefing de presă.

În cadrul reținerii au fost depistate 4 grenade, pistoale cu amortizator, muniții, stații de radio speciale, obiecte de camuflaj, telefoane de unică folosință pentru planificarea și realizarea acțiunii.

Oamenii legii menționează că dețin mai multe probe video și audio, care demonstrează planificarea asasinatului. De asemenea, aceștia au găsit și automobilul cu care presupușii infractori ar fi trebuit să plece peste hotare după săvârșirea omorului.

Din discuțiile înregistrate de oamenii legii, asasinatul urma să aibă loc într-o clădire cu oficii, în apropierea căreia se află o grădiniță. Cel mai probabil, că acțiunea s-ar fi desfășurat la Global Business Center, care aparține oligarhului Plahotniuc. Oamenii legii nu știu dacă împușcăturile urmau să aibă loc în sediul clădirii sau în apropiere.

De asemenea, oamenii legi spun că au observat o grabă în acțiunile participanților și omorul ar fi putut să aibă loc în acest weekend.

Amintim că Ministrul de Interne al Ucrainei, Arsen Avakov, a anunțat ieri-seară dejucarea unei tentative de omor a președintelui Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc. Despre aceasta ministrul ucrainean de Interne a anunțat la Harkov.

Potrivit lui Avakov, operațiunea de contracarare a omorului la comandă a fost organizată de către forțele de ordine ucrainene în comun cu cele din Republica Moldova.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...