Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   (VIDEO) Reacția Ministerului de Interne…

(VIDEO) Reacția Ministerului de Interne de la Chișinău după ce poliția de la Kiev a anunțat că Plahotniuc a fost ținta unui omor la comandă

Ministerul de Interne de la Kiev anunță că, împreună cu Ministerul de Interne din R. Moldova, a dejucat o tentativă de asasinare a lui Vlad Plahotniuc, președintele Partidului Democrat din Moldova. Ministerul de Interne de la Chișinău a confirmat existența unei astfel de operațiuni însă nu a oferit alte detalii, anunțând susținerea unui briefind de presă abia sâmbătă, 8 aprilie.

Șeful poliției și ministrul de interne al Ucrainei

Anunțul a fost făcut de ministrul afacerilor interne ucrainean, Arsen Avacov, și șeful poliției Ucrainei, Serghei Kneazev, în cadrul unui briefing de presă. Aceștia au comunicat că, în urma operațiunii comune cu poliția din Moldova, organizatorii tentativei de omor au fost reținuți.

Șeful poliției ucrainene, Serghei Kneazev, a declarat că operațiunea a demarat după ce au primit informații că se plănuia asasinarea la comandă a „celui mai mare oligarh al Moldovei”, fostul deputat și cunoscut om de afaceri, Vladimir Plahotniuc. Kneazev a mai spus că acțiunile de prevenire a omorului s-au desfășurat în același timp la Kiev și la Chișinău. „Au fost reținuți toți membrii grupării criminale, de la comanditar până la executantul și complicii săi. Au fost ridicate arme și bani în Chișinău, iar la Kiev au fost reținuți organizatorii acestei tentative”, a declarat șeful poliției ucrainene, care a adăugat că încă mai continuă căutările și strângerea probelor suplimentare.

Ministerul Afacerilor Interne de la Chișinău nu a oferit, deocamdată, detalii despre această operațiune anunțând un briefing de presă pentru sâmbătă, 8 aprilie. MAI nu a precizat nici numele celui vizat de tentativa de omor.

„Stimați reprezentanți  ai mass-media, Inspectoratul General al Poliției Vă invită la un briefing de presă cu privire la anihilarea unei grupări criminale internaționale, în cadrul căreia au fost reținuți mai mulți membri ai grupării criminale care intenționau să execute un omor la comandă. 

La briefing vor participa: șeful Inspectoratului Național de Investigații, Ion Iachimov, procurorul din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale, Vitalie Busuioc și un reprezentant al organelor de stat ale Ucrainei”,  se precizează într-un comunicat al Ministerului de Interne.

UPDATE: Poliția de la Kiev a făcut publice imagini din momentul reținerii, la Chișinău, a persoanelor care ar fi fost implicate în organizarea tentativei de asasinare a lui Vlad Plahotniuc.