Linkuri accesibilitate

De la un controversat memorandum de cooperare la regresul democrației


Retrospectiva săptămînii politice moldovene.

Semnarea Memorandumului de cooperare între Comisia Economică Eurasiatică şi Republica Moldova de președintele Igor Dodon, amintirea protestelor din PMAN de acum opt ani și regresul democrației din Republica Moldova, constatat într-un raport al ONG-ului Freedom House.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:25 0:00
Link direct

Cel mai mediatizat eveniment politic al săptămânii a fost semnarea Memorandumului de cooperare între Comisia Economică Eurasiatică şi Republica Moldova, de această părere este analistul politic Igor Volnițchi. Prin semnarea acestui document, președintele Dodon a reușit să eclipseze alte evenimente ce țin de agenda pro-europeană a guvernării.

Igor Volnițchi
Igor Volnițchi

„Este absolut evident că președintele Dodon a încercat să echilibreze acțiunile guvernării îndreptate spre integrarea europeană a Republicii Moldova. Putem spune chiar că am asistat în premieră la o împărțire a sferelor de influență în politica externă a țării. Mai puțin a contat că pasul președintelui Dodon nu poate avea urmări juridice. A contat mai mult latura mediatică, latura care a ținut de PR, dar și latura care ține de percepția societății.

Deducem că guvernarea declarată pro-europeană de la Chișinău se retrage de pe filiera estică și iată că acest gol care a apărut pe respectiva filieră a încercat să-l acopere președintele Dodon prin semnarea memorandumului. Cred că acest lucru i-a reușit. Cu alte cuvinte putem spune că acea lume politică bipolară pe care o avem de câteva luni la nivel intern în Republica Moldova începe să se manifeste și pe filiera externă prin această împărțire a sferelor de influență, de acțiune externă.”

Redactorul-şef al postului Radio Chișinău, Corneliu Rusnac amintește că astăzi se împlinesc opt ani de la așa-numita „Revoluție Twitter” – protestele de amploare din Piața Marii Adunări Naționale, din 7 aprilie 2009. Jurnalistul spune că în tot acest timp autoritățile au ezitat să verse lumină în acest dosar, iar cei vinovați – și anume fostul președinte Vladimir Voronin și fosta prim-ministră Zinaida Greceanîi, printre alții – ar face parte acum din elitele politice ale țării.

„Sunt mai multe dosare de rezonanță în care autoritățile nu vor să verse lumină. Asta înseamnă în primul rând că avem o justiție așa cum o avem, o justiție controlată, o justiție care s-a transformat într-un fel de castă, în care nu cred că mai are încredere prea multă lume, iar orice decizie a unor judecători din Republica Moldova este întotdeauna privită cu suspiciune, chiar și atunci când decizia este luată corect și conform legii.”

În raportul „Națiuni în tranziție”, publicat recent de institutul american Freedom House, Republica Moldova a fost clasificată drept „stat cu regim hibrid”. Conform experților, țara a regresat la capitole importante precum libertatea justiției și lupta împotriva corupției. Comentatorul Victor Ciobanu spune că scorul jos al Republicii Moldova în clasamentul Freedom House este o „sentință” actualei guvernări.

Victor Ciobanu
Victor Ciobanu

„Aceste note din raportul internațional sunt dezastruoase complet. Dacă vorbim deja de mult timp despre acea luptă contra corupției, iată că nota pusă actualei guvernări este 6, de la 6 a rămas un pas să trecem acest barem și nimerim deja în grupul între 6 și 7, care este grupul cu regim autoritare. Deocamdată, suntem încă un regim hibrid, dar suntem foarte aproape de a trece la regim parțial autoritar. Nota dată democratizării guvernului este tot una dezastruoasă, atunci asta vine într-o discrepanță flagrantă după mine, după tot ce face actuala guvernare și tot ce declară, și de fapt vedem că suntem deja pe o cale spre un regim parțial autoritar.”

O confirmare a acestor tendințe autoritare, în opinia lui Victor Ciobanu, este și inițiativa democraților de a schimba sistemului electoral pentru a introduce votul uninominal.

Previous Next

XS
SM
MD
LG