Campanie informaţională cu privire la avantajele controlului în comun la frontiera moldo-ucraineană

Autorităţile de la Chişinău desfăşoară o campanie informaţională cu privire la avantajele controlului în comun la frontiera de stat moldo-ucraineană. Astfel, încât populaţia şi agenţii economici din regiunea transnistreană vor fi informaţi la acest subiect.

O declaraţie în acest sens a fost făcută de vicepremierul Gheorghe Bălan la o întrevedere cu şeful de unitate din cadrul Directoratului general pentru Comerț al Comisiei Europene Petros Sourmelis şi șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola.

În cadrul acesteia au fost discutate aspecte ale implementării Acordului Zonei de Liber Schimb și Comerț Aprofundat (DCFTA) pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană.

Referindu-se la situaţia economică din regiune, Gherghe Bălan a menţionat că agenţii economici din stânga Nistrului în prezent beneficiază de o serie de facilităţi acordate de autorităţile moldoveneşti, precum şi de un regim comercial preferenţial în raport cu piețele de desfacere ale Uniunii Europene.

De asemenea, în cadrul dialogului a fost abordat subiectul controlului în comun la frontiera de stat moldo-ucraineană. În acest sens, Vicepremierul Bălan a subliniat că iniţiativa nu este o măsură unilaterală distructivă precum susţin aşa-numiţii lideri de la Tiraspol, specificând, că această cooperare bilaterală dintre Republica Moldova şi Ucraina va contribui la, simplificarea procedurilor controlului de frontieră a persoanelor si de vămuire a mărfurilor, fluidizarea traficului, eliminarea fenomenelor negative prezente la frontieră etc., va aduce în final beneficii economice părţilor.

La finalul întrevederii, Gheorghe Bălan a afirmat că autorităţile moldoveneşti sunt deschise pentru un dialog constructiv cu reprezentanţii de la Tiraspol, indicând, poziția consolidată a tuturor serviciilor naţionale implicate în procesul de reglementare transnistreană.

Vizita oficialilor europeni este o continuare a discuțiilor purtate la cea de-a treia reuniune a Consiliului de Asociere UE – Republica Moldova, care a avut loc la 31 martie curent, la Bruxelles și a vizat subiecte de interes comun prin prisma componentei DCFTA.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare