Echipa condusă de Igor Dobrovolski ocupă locul 158. În luna martie, „tricolorii” au disputat 3 meciuri, 2 de verificare şi unul oficial. Moldova a trecut de San Marino cu 2-0, după care a pierdut cu Austria 0-2 şi Turcia 1-3.

Dintre adversarele Moldovei în grupa D a campaniei de calificare, cea mai bună poziţie este ocupată de Ţara Galilor, locul 13. Irlanda e pe 26, Austria pe 36, Serbia ocupă locul 49, iar Georgia se situează pe treapta 122.

Lider în ierarhia FIFA a redevenit după o pauză de 7 ani reprezentativa Braziliei, urmată de Argentina şi Germania.