„Am solicitat astăzi Federaţiei Ruse, într-o rezoluţie votată în Parlamentul European, să îl elibereze de îndată pe Alexei Navalnâi şi pe toţi protestatarii paşnici, jurnaliştii şi activiştii reţinuţi în urma manifestaţiilor anticorupţie care au avut loc în ultimele săptămâni în Rusia”, a anunţat europarlamentarul Siegfried Mureşan.

„Vrem să amintim autorităţilor de la Moscova că libertatea de întrunire paşnică este un drept, nu un privilegiu, şi cerem ca Federaţia Rusă să respecte în totalitate aceste drepturi după cum şi-a asumat în angajamentele internaţionale semnate, inclusiv în cadrul Consiliului Europei şi al OSCE. Federaţia Rusă duce o luptă continuă, accelerată în ultimii patru ani, împotriva valorilor democratice şi în dezacord cu tratatele europene şi internaţionale pe care şi le-a asumat. Acest comportament a izolat Rusia la nivel global, iar cel mai mult a avut de suferit tot poporul rus, pentru că un stat izolat într-o lume deschisă nu poate oferi bunăstare oamenilor, ci sărăcie. De aceea protestează oamenii în Rusia, iar, în loc să îi aresteze, autorităţile ruse mai bine ar încerca să-şi îndrepte greşelile şi să se comporte ca un stat democratic aşa cum are pretenţia că este”, a mai declarat eurodeputatul.

Precizăm că, săptămâna trecută, peste 1000 de manifestanţi au fost reţinuţi la Moscova, potrivit organizaţiei neguvernamentale care monitorizează protestele în Rusia, OVD-Info. S-a întâmplat în cadrul amplelor demonstraţii anticorupţie organizate pe 26 martie la Moscova şi zeci de alte oraşe.

La o săptămână după amplele demonstraţii anticorupţie organizate pe 26 martie, alţi zeci de protestatari ai opoziţiei au fost reţinuţi în cadrul unei noi manifestaţii.

Principalul opozant al Kremlinului, Alexei Navalnîi, care execută o pedeapsă de 15 zile de închisoare pentru că nu s-a supus ordinelor poliţiei în cursul manifestaţiei din 26 martie, a negat orice legătură cu noile proteste.