(DOC) Dosar penal pornit de CNA pe marginea proiectului privind parcările cu plată în Chișinău

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Centrul Național Anticorupție a pornit un dosar penal pe faptul excesului de putere sau abuz de serviciu pe marginea proiectului privind parteneriatul public-privat între Primăria municipiului Chișinău și compania EME Perkleisystem GmBH, privind amenajarea, organizarea și gestionarea parcărilor și parcajelor controlate cu plată în capitală. Acest fapt se conține într-un răspuns al CNA oferit fostului consilier municipal socialist Vadim Filipov pe acest fapt, numit între timp în calitate de membru al Comisiei Electorale Centrale.

„Vă comunicăm că, anterior, în privința acestor fapte Centrul a pornit o cauză penală în baza art. 328 Cod penal, care la momentul de față se află la etapa desfășurării urmăririi penale, respectiv, demersul  Dvs. a fost conexat la cauza penală existentă”, se arată în răspunsul CNA fostului consilier municipal care solicitase verificarea legalității încheierii contractului de parteneriat public-privat.

Citește și: (VIDEO) Misterul din jurul companiei dubioase care va gestiona parcările cu plată din Chișinău; Ar putea fi o companie-fantomă

Potrivit legii, săvârşirea de către o persoană publică a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 650 la 1.150 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

17634551_10155348903033949_5994121238809065857_n


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...