Vezi ce primești dacă îți iei bilet la primul picnic al primăverii Mai Day

asconi-winery-03

Primul picnic al primăverii Mai Day, vine cu multe surprize la pachet, toate incluse în prețul biletului. Astfel, pe 1 mai la Asconi Winery din satul Puhoi te așteaptă nu doar priveliști care îți vor tăia respirația, dar și un program bogat de activități pentru mici și mari.

În baza biletului vei avea parte de mai multe facilități:

O promenadă la Vinăria Asconi. Fiecare vinărie este unică și irepetabilă în felul său, iar noi îți oferim ocazia să tragi cu ochiul după „cortina” zonelor de la producție la îmbutelierea vinurilor preferate.

Când ultima dată ai avut ocazia să participi la jocuri cu vin? Victorine, degustări „oarbe”, ștafete cu paharul plin în mână și o serie de concursuri la viteză – toatea astea sunt doar o mică parte din ceea ce te așteaptă la Mai Day. Distracția abia începe!

Pe lângă atmosfera primitoare și aspectul pitoresc al locației, ți-am pregătit și câteva zone de fotografiere, astfel încât să pleci acasă cu impresiile de peste o zi imortalizate în poze.

Pentru doritorii de experiențe noi, pe parcursul evenimentului vor fi organizate ateliere de creație – desen cu henna și picturi pe care le vei putea lua cu tine.

Chiar acum, zeci de meșteri populari se pregătesc să te uimească cu adevărat la un iarmaroc inedit cu obiecte de artizanat.

O zi întreagă de masterclass-uri de vin, unde vei descoperi secretele fiecărui vin marca Asconi Winery și vei deprinde cultura consumului corect de vin.

Sărbătoarea noastră este una de familie, de aceea noi vom avea grijă ca piciul tău să se distreze din plin la grădinița pentru cei mici. Și în timp ce tu vei sta în rând după o porție de frigarui sau vei participa la ateliere de creație, copilul tău va participa și el la diferite jocuri interactive și captivante.

La finalul zilei, după ore de ateliere de creație și zeci de poze făcute „ca amintire”, te invităm la un concert absolut incendiar cu multă muzică bună alături de Alex Calancea Band, Rupt și Guz. Dar nu înainte de o mică pregătire pentru ritmurile lor nebune, la lecțiile de joc, sârbă și horă susținute de trei dansatori profesioniști.

Bilete puteți procura aici, iar pentru mai multe informații accesați pagina de facebook a evenimentului.

diez

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente