Los peronistas no son ni buenos, ni malos; son incorregibles/ Peroniștii nu sunt nici buni, nici răi; sunt incorigibili - Jorge Luis Borges
Ne aflăm pe data de 8 februarie 1973 la Olănești. Nicolae Ceaușescu se întâlnește cu Juan Domingo Perón (1895-1974), fost președinte al Argentinei, acompaniat de soția sa, Isabel Perón. „La primire a participat tovarășa Elena Ceaușescu”, notează stenograma. „Dumneavoastră sunteți foarte faimos în America Latină și de aceea nu am putut să rezist să nu vă cunosc personal”, declara de la bun început fostul dictator argentinian.
În același an, Perón revenea în Argentina și era ales președinte. Murea după nouă luni, iar soția devenea șefa statului sub numele de María Estela Martínez de Perón. Născută în 1931, trăiește, din câte știu, în Spania. Tinerii peroniști, cunoscuți sub numele de Montoneros, s-au despărțit de idolul lor, au declanșat lupta de guerilă urbană și au fost înfrânți de către militari, care între timp luaseră puterea, în ceea ce s-a numit la guerra sucia („războiul murdar”). În acel război civil au fost folosite metode teroriste de ambele părți. Ideologia militanților revoluționari de sorginte peronistă, conduși de Mario Firmenich, combina marxism-leninismul, naționalismul și populismul.
Nicolae și Elena Ceaușescu au fost executați de Crăciun, în decembrie 1989. Despre Perón, gânditorul politic venezuelean Carlos Rangel scria că a fost „un demagog fără scrupule, unul dintre cei mai nocivi eroi falși din istoria Americii Latine”. Ceaușescu și Perón se considerau lideri predestinați, unși de Istorie să conducă națiunile lor „pe noi culmi de progres și civilizație”. Cu orice preț. Cum avea să spună Elena Ceaușescu, un om ca „tovarășul” se naște o dată la 500 de ani. Thank God…
Pentru a capta bunăvoința tiranului megaloman de la București, profetul populismului latino-american adăuga, reluând amintiri din anii ’30: „Eu am fost mulți ani profesor de istorie la Școala Superioară de Război și am studiat războaiele turcești, ale bulgarilor, ale dumneavoastră, ale tătarilor. Așa că eu cunosc ceva din lupta poporului dumneavoastră. Ieri, am văzut Columna lui Traian. Este minunată. Aceasta este forma cea mai bună de a învăța istoria. Mă refer la partea vizuală a lucrurilor. Aceasta este o cafea turcească?” Răspunsul lui Ceaușescu, probabil emoționat de ceea ce tocmai auzise, este menit să clarifice lucrurile: „Așa i se spune, dar de fapt provine din țările arabe”. După care cei doi demagogi narcisiști, fiecare cu forma sa de paranoia ideologică, se angajează într-un dialog despre formațiunile istorice, despre sclavagism, capitalism și socialism. Ceea ce-i unește este „anti-imperialismul”. Spune Perón, recitând de fapt mantra teoriilor dependenței la modă în epocă: „Eu am avut în mână un studiu al institutelor tehnologice ale NATO privind aprecierea viitorului până în anul 2000 și începutul secolului al XXI-lea. Acolo se spunea un lucru foarte simplu, dar foarte just: dacă în această lume cu 3.8 miliarde de oameni, jumătate suferă de foame, ce se va întâmpla în anul 2000 când vor exista 7-8 miliarde de oameni?… Imperialismul se gândește că o lume suprapopulată are două caracteristici: biologică, de care se leagă războaie, foame, ș.a.m.d.; un sistem geopolitic care să asigure o producție mult mai mare și o distribuție mult mai bună. Din păcate, noi suntem cei care plătim toate acestea. Nu trebuie uitat că și România are mari rezerve și poate deschide apetitul cuiva”.
Ceaușescu răspunde cu considerații legate de „planificarea resurselor de care dispune omenirea” (fusese probabil instruit de Mircea Malița și de Valter Roman). Perón îl avertizează pe dictatorul român să nu subestimeze comploturile externe: „Este ușor să te eliberezi în cadrul frontierelor naționale, însă este greu să consolidezi ceea ce ai făcut în interior, atunci când forțele din afară se năpustesc asupra ta”. Sunt convins că istoricii militari din cercul generalului Ilie Ceaușescu ar fi subscris entuziast la această poziție.
Răspunsul lui Ceaușescu este tranșant, probând convingerea liderului de la București că fortăreața socialismului este inexpugnabilă dacă se distrug orice nuclee de rezistență internă: „…cel puțin în condițiile de astăzi, dacă se asigură o unitate a forțelor interne, activitatea cercurilor reacționare și imperialiste poate fi împiedicată”. Pe scurt, la luptă, securiști!
Stenograma include pasaje savuroase în care cei doi comentează relațiile dintre civili și militari, rolul vechilor ofițeri în „armata socialistă”, natura capitalismului în Europa și în America Latină, perspectivele revenirii lui Perón la Buenos Aires și șansele mișcării justițialiste (peroniste) de a reveni la putere: „Revoluția noastră, afirma fostul admirator al lui Mussolini, Franco și Hitler, este o revoluție socialistă, care va putea, încetul cu încetul, să soluționeze probleme mari, între care și problema marilor latifundii”. După care urmează un întreg discurs despre rolul femeilor în politica argentiniană: „În momentul de față, din punct de vedere politic, putem să vorbim de 1-1,5 milioane de voturi ale femeilor, în afară de cele ale bărbaților. Vorbind modest, femeia din Argentina este foarte bine pregătită pentru a ocupa în viitor însărcinări importante în cadrul legislației ca deputată, senatoare și alte funcții la care noi ne-am gândit.” La care dl. José López Rega, secretarul personal al oaspeților argentinieni, un aventurier specializat în ocultism, ulterior eminența cenușie în timpul președinției Isabelitei, se grăbește să adauge: „De aceea generalul Perón s-a căsătorit de trei ori”. Evita, cea transfigurată în mit național, a fost a doua soție, iar Isabel a treia și ultima. Cultul Evitei rămâne fără paralelă în istoria contemporană.
