Merkel: UE ar trebui să limiteze „efectele negative” ale Brexit. Pagubele sunt inevitabile

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat luni că Uniunea Europeană ar trebui să încerce o limitare a efectelor negative cauzate de ieşirea Marii Britanii din Blocul comunitar, dar a admis că unele pagube sunt inevitabile, relatează Reuters.

„Este o incizie pentru Uniunea Europeană, un eveniment nefericit – decizia Marii Britanii. Vrem să limităm pagubele. Dar un impact negativ este inevitabil”, a spus Merkel în cadrul unei conferinţe de presă comună cu premierii Slovaciei şi Cehiei, Robert Fico, respectiv Bohuslav Sobotka, în Berlin, citată de Mediafax.

Merkel a adăugat că este foarte importantă unitatea celor 27 de state membre UE rămase şi îmbunătăţirea competitivităţii în cadrul comunităţii europene.

Anterior, Angela Merkel a subliniat că Uniunea Europeană trebuie să fixeze condiţiile în care Marea Britanie se va desprinde de Blocul comunitar, după care vor urma negocierile pe tema viitoarei relaţii bilaterale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...