Înregistrează-te pentru cel de-al treilea Maraton Internațional din Chișinău

marathon

Cel de-al 3-lea Maraton Internațional Chișinău va avea loc la data de 1 octombrie 2017, pe străzile principale ale capitalei Moldovei.

În cadrul Maratonului de la Chişinău 2017 se vor desfăşura curse pe următoarele distanţe:

# maraton (42 km 194 m) – participanţi cu vârsta peste 18 ani (începând cu a.n. 1999), rezultatele sunt fixate de un sistem de cronometrare

# semimaraton (21 km 0975 m) – participanţi cu vârsta peste 18 ani (începând cu a.n. 1999), rezultatele sunt fixate de un sistem de cronometrare

# 10 km – participanţi cu vârsta peste 16 ani (începând cu a.n. 2001), rezultatele sunt fixate de un sistem de cronometrare

# 5 km – participanţi cu vârsta de peste 16 ani (începând cu a.n. 2001), rezultatele sunt fixate de sistemul de cronometrare;
# Fun Run (1,5 km) – fără limită de vârstă, rezultatele nu sunt fixate de sistemul de cronometrare

Devino parte a Maratonului din Chişinău chiar acum. Aici te poți înregistra, iar pentru a fi la curent cu cele mai noi informații urmărește pagina evenimentului, care este actualizată de organizatori.

Sportivii, care în ziua maratonului încă nu au împlinit 18 ani, dar care vor atinge majoratul în 2017, sunt admişi să participe la maraton şi semimaraton numai cu acordul părinţilor. Au nevoie de acordul părinţilor şi participanţii minori la cursa de 5 km și 10 km.

Itinerarul va trece pe străzile centrale ale Chişinăului (vezi harta), iar linia de start şi finiş se va afla în inima capitalei moldoveneşti – în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Conform regulilor maratonului internaţional, toţi participanţii vor primi un pachet de start, care va include: un număr individual cu un cip electronic de unică folosinţă pentru cronometrarea timpului, un tricou oficial în calitate de suvenir şi harta curselor cu descrierea detaliată a programului evenimentului.

De-a lungul traseului maratonului vor fi amplasate puncte de alimentaţie, unde alergătorii îşi vor putea întări forţele cu produse folositoare, îşi vor putea potoli setea şi se răcori cu bureţi uzi, vor fi amplasate şi wc-uri, iar în caz de necesitate alergătorii vor putea primi ajutor medical.

La linia de finiş pe toţi participanţii îi aşteaptă o medalie de participare, iar pe învingători – premii valoroase.

În 2016 Maratonul Internațional Chișinău a adunat peste 15 000 de persoane din 50 de țări ale lumii, dintre care 2300 au concurat la probele de 10, 21 și 42 km.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente