(foto) Cum s-a desfășurat primul Forum raional al tinerilor din raionul Fălești

17522613_1822052051390127_8029151432122672522_n

La data de 26 martie, 2017, a avut loc Forumul raional al tinerilor din raionul Fălești, organizat de Consiliul raional al tinerilor în colaborare cu Rețeaua națională a Consiliilor de tineret și Consiliul raional Fălești.

Recent, tinerii din Fălești au creat o structură care să-i reprezinte la nivel local și nu numai, aceasta fiind Consiliul raional al tinerilor din raionul Fălești (CRT). Primul pas în activitatea acestei structuri a fost elaborarea unui chestionar ce ține de problemele tinerilor și necesitățile acestora și distribuirea  lui în întreg raionul, acțiune soldată cu succes (având aproximativ 500 de tineri participanți la sondaj). În urma sondajului sociologic, au fost identificate problemele cu care se confruntă tinerii din raionul Fălești, acestea stând la baza primei întruniri a tinerilor cu autoritățile responsabile de sectorul tineretului.

Astfel, la data de 26 martie, 2017, a avut loc Forumul raional al tinerilor din raionul Fălești. La eveniment au participat  membrii CRT Fălești, tinerii voluntari și reprezentanți ai autorităților publice locale. Tot aici au fost prezenți Constantin Țurcanu, șef adjunct al Direcției Programe de Tineret, Ministerul Tineretului și Sportului; Dumitru Juraveli, Coordonator de dezvoltare resurse umane, Rețeaua Națională a Consiliilor Locale ale Tinerilor din Moldova și Petru Grecu, Președintele Consiliului municipal de tineret din Chişinău.

17553949_1821588291436503_4812650917936479182_n

În cadrul întrunirii au fost identificate unele dintre dificultățile cu care se confruntă tinerii, și potențiale soluții pentru acestea. Acest Forum a fost doar o activitate de debut al Consiliului raional al tinerilor din raionul Fălești, fiind urmat de un dialog între autoritățile publice locale și membrii CRT, unde vor fi înaintate soluțiile și propunerile identificate în timpul discuțiilor. În baza problemelor identificate, dar și în urma dialogului ce urmează, Consiliul raional al Tinerilor din r. Fălești își va elabora propriul său plan de activitate.

Forumul a fost unul foarte dinamic, prezența atât a tinerilor cât și a specialiștilor în domeniu a dus la cercetarea amănunțită a problemelor tinerilor atât din perspectiva celor care prestează servicii pentru ei, cât și din perspectiva beneficiarilor direcți ai acestor servicii, fapt care a generat o multitudine de păreri și idei, dezbaterile fiind deja un fenomen al zilei.

17671012_1821588358103163_360639485_n

17426242_1821588254769840_7894508238105147333_n

17577663_1822052308056768_2076179431_n

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente