Trimite e-mail | Printeaza
Politic
01.04.2017

Comisarul Johannes Hahn încurajează procesul de modernizare a Republicii Moldova în baza modelului european

Comisarul Johannes Hahn încurajează procesul de modernizare a Republicii Moldova în baza modelului european

Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi, la Bruxelles, o întrevedere cu Comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri de extindere, Johannes Hahn. Dialogul s-a axat pe evoluțiile interne și principalele rezultate obţinute în procesul de modernizare a Republicii Moldova.
 
Premierul a apreciat sprijinul constant acordat ţării noastre, menționând că raportul privind implementarea Agendei de Asociere RM-UE, elaborat de Uniunea Europeană, a confirmat progresele înregistrate de autoritățile de la Chișinău în anul 2016 și a stabilit o listă de priorități pentru perioada următoare. „Concluziile UE coincid în cea mai mare parte cu ale noastre. Multe lucruri au fost făcute, însă rămân şi domenii unde sunt necesare şi mai multe eforturi, printre care asigurarea independenţei justiţiei, combaterea corupţiei. Totodată, urmează să fie implementate o serie de reforme prioritare, inclusiv cea a administrației publice”, a spus șeful Executivului.
 
În același timp, Premierul a accentuat că realizarea reformelor este asigurată prin conlucrarea intensă cu Parlamentul și dialog cu societatea civilă, precum și cu suportul financiar al UE.
 
Interlocutorii au convenit să continue discuţiile şi cu ocazia vizitei Comisarului Johannes Hahn la Chişinău, în iulie curent, în marja reuniunii informale a miniştrilor afacerilor externe din Parteneriatul Estic, care va fi găzduită de Republica Moldova, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus