Un cetățean al Ucrainei a fost reținut pe un termen de 72 de ore, după ce vameșii au depistat în autovehiculul condus de către acesta, peste un milion de țigarete de contrabandă.
Tentativa de contrabandă a fost stopată de vameși la ieșirea din țară prin punctul de trecere Giurgiulești-Galați.
Vameşii moldoveni au verificat informațiile parvenite în mod operativ de la colegii din punctul de trecere Giurgiulești-Reni, cărora le-au apărut suspiciuni referitor la conținutul tuburilor de grafit din remorca tractată.
Potrivit datelor indicate în actele de însoțire, suspectul transporta consumabile pentru sudare (electrozi) din Ucraina în Bulgaria, iar Republica Moldova era utilizată ca țară de tranzit.
În consecință, vameșii au solicitat asistența patrupedului de serviciu care a semnalat prezența unor obiecte suspecte. Unitatea a fost supusă verificărilor suplimentare prin utilizarea echipamentului de scanare, fiind astfel relevate divergențe de densitate a conținuturilor tuburilor din grafit utilizate pentru transportarea electrozilor.
În continuare, în cadrul controlului fizic, vameșii au descoperit 1 071 960 de țigarete mărcile ”Marlboro” și ”Bond”, cu timbre de acciz ale Ucrainei.
Potrivit estimărilor, în spațiul comunitar valoarea produselor de tutungerie reținute se cifrează la peste 200 mii euro.
Cercetările sunt continuate de către subdiviziunile specializate ale Vămii în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în infracțiunea de contrabandă. Pe cazul dat a fost inițiat un dosar penal, care prevede pedeapsă sub formă de privațiune de libertate pe un termen de la 3 la 10 ani.