Important! Moldovenii care vor să obțină cetățenie română vor putea depune doar online dosarele în trei orașe din România

Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a anunţat joi, 30 martie, că, începând cu data de 2 mai, la Birourile teritoriale din Galați, Iași și Suceava, înregistrarea dosarelor de cetățenie se va face doar pe baza programărilor online de pe site-ul instituţiei.

Totodată, autoritatea a precizat că în perioada 3-5 aprilie Biroul Teritorial Suceava al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie nu va lucra cu publicul. Activitatea va fi reluată, conform programului obişnuit, începând cu data de 6 aprilie. Persoanele programate online în vederea depunerii cererii privind cetăţenia română în perioada menţionată se vor reprograma la o dată ulterioară.

Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a reamintit că la depunerea dosarelor privind cetăţenia română este obligatorie prezentarea documentelor de identitate şi de stare civilă atât în original, cât şi în copie legalizată, în cazul documentelor emise de autorităţile altor state.

Pentru documentele emise de autorităţile române este suficientă prezentarea originalului şi a unei copii simple care va fi certificată pentru conformitate de către funcţionarul ANC. Nu sunt acceptate actele laminate (plastifiate), întrucât elementele particularizante ale documentelor originale au fost deteriorate în urma plastifierii.

De asemenea, a precizat că pentru utilizarea aplicaţiei PROGRAMARE ONLINE DEPUNERE DOSAR Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie nu percepe taxe, fiind un serviciu gratuit.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.