A fost publicat Memorandumul pe care vrea să-l semneze Igor Dodon cu Comisia Economică Eurasiatică

Ion Ceban, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Igor Dodon, a publicat pe pagina sa de Facebook proiectul Memorandumului de colaborare dintre Republica Moldova şi Comisia Economică Eurasiatică, care urmează a fi semnat pe 3 aprilie la Chișinău.

Astfel, potrivit documentului, părţile îşi propun cooperarea întru sporirea volumului comerţului reciproc şi a investiţiilor, dar şi întru eliminarea barierelor ce stau în calea comerţului.

Memorandumul include 20 domenii în care îşi propun să coopereze cele două părţi, acestea vizând integrarea economică regională, politica comercială, reglementarea fiscală şi vamală, pieţele financiare, agricultură,  transport, industrie,ş.a.

RM şi Comisia Economică Eurasiatică urmează să instituie un grup de lucru mixt, care va fi dirijată de doi copreședinți. Reuniunile grupului de lucru la nivel de copreședinți se vor convoca nu mai rar decât o dată pe an.

Memorandumul nu este un acord internațional și nu creează pentru părți drepturi și obligații reglementate de dreptul internațional,se mai arată în acest proiect.

Marţi seara, în cadrul unui dialog cu presa, Igor Dodon s-a arătat ferm convins că memorandumul de colaborare între Republica Moldova şi Comisia Economică Eurasiatică va fi semnat pe data de 3 aprilie, când la Chişinău se va desfăşura un forum economic internaţional, la care va participa preşedintele colegiului Comisiei Economice Euroasiatice (CEE), Tigran Sarkisyan.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.