Gheorghi Alburov este coautor al anchetelor de rezonanţă despre schemele de corupţie în care este implicată familia procurorului general al Federaţiei Ruse, Iuri Ceaika, dar şi despre imperiul secret al premierului Rusiei, Dmitri Medvedev.

Cele două anchete au zguduit societatea rusească, în special cea despre averile premierului Medvedev, provocând proteste ample duminică, 26 martie, în zeci de oraşe ale Rusiei, manifestaţii soldate cu mii de arestări în întreaga Rusie. Potrivit jurnalistului, acţiunile oamenilor legii din Rusia din 26 martie au multe în comun cu cele ale poliţiştilor şi magistraţilor moldoveni din timpul protestelor din aprilie 2009.

„Evident că aceste hotărâri judecătoreşti sunt ilegale. Cei condamnaţi pentru rezistenţa aplicată faţă de poliţişti au fost condamnaţi pentru nimic, deoarece nimeni nu a opus rezistenţă poliţiei. Nici cei care lucrează pentru FBK (Fondul de luptă împotriva corupţiei), nici cei care au fost la miting. Aceste hotărâri sunt motivate politic. Aceste acţiuni sunt acte de intimidare. În plus, la Moscova, nimeni nu a participat la acţiuni nesancţionate de autorităţile locale. Precizez că, în capitală, acţiunea de protest a fost sancţionată de autorităţile locale şi coordonată cu structurile de menţinere a ordinii publice”, a spus Alburov.

În ce priveşte rolul serviciilor secrete ruseşti în Laundromatul celor peste 20 de miliarde de dolari, jurnalistul a declarat: „Este evident că ar fi fost imposibil să scoţi din Rusia 20 de miliarde de dolari fără sprijinul FSB. Nu exclud faptul că aceşti bani ar fi fost scoşi chiar de FSB”.

Citiţi versiunea integrală a interviului în numărul de vineri, 31 martie, al ziarului Jurnal de Chişinău.