Igor Dodon a semnat un decret pentru desfășurarea unui referendum: „Nu încercați să opriți acest lucru”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Republicii Moldova Igor Dodon a semnat în această seară un decret pentru desfășurarea unui referendum consultativ referitor la patru subiecte. Referendumul urmează să aibă loc pe 24 septembrie 2017.

Potrivit președintelui, prima întrebare la care trebuie să răspundă cetățenii este: „Susțineți abrograrea legii care pune miliardul pe spatele cetățenilor?”

„Trebuie să dăm 668 de milioane de lei dintre care 618 milioane sunt numai procente. Plătim referendumul și anulăm legea sau plătim miliardul”, a întrebat Igor Dodon.

A doua întrebare la care își dorește președintele să răspundă cetățenii este „Susțineți acordarea președintelui drepturi constituționale de dizolvare a Parlamentului și anunțarea alegerilor parlamentare anticipate?”

„Susțineți reducerea numărului de deputați de la 101 la 71 de deputați” este a treia întrebarea la care ar trebui să răspundă participanții la referendum. Argumentul lui Igor Dodon este că din anii ’90 populația Republicii Moldova s-a micșorat cu circa un milion și jumătate.

„Susțineți sau nu studierea în instituțiile de învățământ a disciplinei Istoria Moldovei”, este a patra întrebare la care trebuie să se pronunțe cetățenii pentru ca să nu existe niciun fel de „speculații”, a precizat președintele Dodon.

Acest decret nu poate fi anulat conform Constituției nici de Parlament, nici de Guvern. Comisia Electorală Centrală trebuie să înceapă totate procedurile, iar până pe 24 iulie trebuie să fie finalizate pregătirile.

„Nu încercați să opriți acest lucru. Pentru o bună parte din cetățeni, asta poate fi ultima speranță”, a conchis Igor Dodon.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...