Linkuri accesibilitate

În România, ex-ministrul Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare într-un dosar de corupție


Elena Udrea
Elena Udrea

În România, fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 6 ani de închisoare cu executare într-un dosar de corupție, supranumit Gala Bute. Decizia instanței în acest dosar nu este însă definitivă. Fostul ministru al dezvoltării regionale și turismului a fost condamnat pentru trei acuzații de luare de mită și o acuzație de abuz în serviciu, dar a fost achitat pentru acuzația de tentativă de deturnare de fonduri europene. Postul Digi TV amintește că procurorii au cerut o pedeapsă de peste 20 de ani de închisoare. Udrea a fost acuzată că a finanţat ilegal, din bani publici, în 2011, o gală de box profesionist organizată de către o societate comercială. Apropiată fostului președinte Traian Băsescu, Udrea a condus partidul acestuia, Mișcarea Populară, până în februarie 2015, când s-a autosuspendat din cauza anchetelor.

XS
SM
MD
LG