Parchetul federal a anunţat că cetăţeanul afgan, în vârstă de 30 de ani, a fost arestat în sudul landului Bavaria pe data de 23 martie şi se află în detenţie pe perioada anchetei.

Se presupune că suspectul s-a alăturat insurgenţei talibanilor în anul 2002 şi a pătruns într-o unitate de comandă prin intermediul tatălui său, a mai anunţat Parchetul. În 2004, a preluat conducerea unităţii şi a primit arme, inclusiv piese de artilerie, o rachetă şi mai multe pistoale.

El a fost implicat în mai multe atacuri asupra militarilor afgani şi străini, inclusiv unul în care un convoi format din 7 sau 8 vehicule militare a fost atacat cu cel puţin 2 bombe şi grenade propulsate de rachete, potrivit procurorilor.

"În acest atac, cel puţin 16 militari americani şi afgani au fost ucişi", a anunţat Parchetul într-un comunicat de presă. Un purtător de cuvânt a spus că atacul a avut loc în provincia Kunar de la graniţa cu Pakistanul, însă nu este clar în ce an a avut loc.

El este de asemenea suspectat că a încercat să ucidă militari într-un alt atac în care nu se ştie dacă bombele detonate au lovit ţintele, mai transmite instituţia.

Suspectul a părăsit unitatea în 2008, la scurt timpă după ce s-a căsătorit şi a fost ameninţat cu moartea. În 2009, a fugit din Pakistan şi a ajuns în Germania în iulie 2011 prin ruta balcanică folosită de imigranţi.